În realitate, de ce avem nevoie de recunoaştere sau de validare? Unii psihologi ar defini acest concept ca fiind o necesitate biologică, naturală sau chiar sociologică de pus în valoare. Eminentul psiholog american Abraham Maslow a socotit-o chiar în 1943, în celebra sa „ Teoria motivației umane ”, drept una dintre cele cinci nevoi de bază ale ființei umane.
Dacă pare destul de inofensiv și relativ în funcție de diferiți indivizi, sentimentul de recunoaștere poate fi esențial pentru unele persoane și ar putea ascunde alte tipuri de neajunsuri. De exemplu: nevoia de a fi remarcați, admirați, felicitați, de a aparține unui grup , de a ne simți integrați sau de a ne simți iubiți.
În primul rând, trebuie să știi că există o dependență firească, sănătoasă. Suntem ființe sociale, ne-am născut printre oameni, apoi învățăm să devenim oameni de la alți oameni, creștem, ne dezvoltăm armonios prin relațiile pe care le avem . Prin urmare, suntem interdependenți, dar avem multe nevoi relaționale, printre care se numără și cea de validare.
Această nevoie de recunoaștere se poate manifesta și în toate domeniile vieții noastre și începe foarte devreme. Această nevoie apare încă din copilăria timpurie, ulterior se reflectă în cele mai multe cazuri în cercul nostru social care ne definește percepția asupra valorii: suntem aplaudați , răsplătiți, oamenii sunt mândri de noi, ceea ce ne hrănește stima de sine.
Dimpotrivă, atunci când suntem certați, pedepsiți, uneori chiar ostracizați dacă facem lucruri contrare normei stabilite, acest lucru duce la scăderea stimei de sine.
Valoarea și viziunea noastră asupra recunoașterii sunt așadar, construite, de la început, prin oamenii din afara noastră. Acestea ne trezesc să reflectăm asupra faptului că ceea ce facem ar trebui să fie recunoscut în sfera socială în care evoluăm și cea pe care, eventual, am dori să o integrăm.
Prin urmare, trebuie spus că avem nevoie să fim validați pe tot parcursul vieții. În sfera profesională, de exemplu, cui nu i-ar plăcea puțină încurajare din partea managerului care ne-ar felicita pentru un proiect dus la bun sfârșit sau atunci când am muncit multe ore pentru finalizarea unui proiect?
O atingere pe umăr de la un prieten care a ieșit în sfârșit dintr-o încercare grea prin care am trecut împreună cu el și care ne spune „Știi că doar cu ajutorul tău am ajuns acolo”? Ce soții/surori/iubite nu și-ar dori să primească tandrețe de la cei dragi? Un gest, o atenție care s-ar putea traduce printr-o propoziție de genul „Observăm ce faci și suntem atât de recunoscători pentru toată energia pe care o investești zilnic pentru mine/noi”?
Cu ajutorul psihoterapiei clientul ajunge într-un mediu sigur în care se va uita cu sinceritate la el însuși. Prin terapia centrată pe emoții, el înțelege , are acces la experiențe emoționale corective. Trebuie să învățăm să ne arătăm sufletul fără să ne temem că va fi ‘’mutilat’’ de critici sau de răutăți și să ne bucurăm de căldură și înțelegere. Dacă ne bucurăm , acestea nu vor înceta să apară.
Cercul nostru social, apreciind cine suntem și ceea ce facem, nu servește pur și simplu doar ca să ne complimenteze, să ne hrănească ego-ul sau să ne sporească stima de sine, ci ne recunoaște ca ființe reale , ca indivizi.
Nevoia de validare este o nevoie normală care nu trebuie să devină obstacol atunci când lipsa de aprobare a celor din jur afectează stima de sine. Cel mai bine ar fi să înveți să te iubești și să devii cel mai bun prieten al tău. Iubirea se sine apare atunci când te respecți și ești în echilibru. Atunci când reușești să iei decizii care să fie în acord cu sufletul tău.